Dumnezeu ne-a lăsat moştenire aleasă
Pământul cu plaiuri însorite, pădure deasă
Apele ce izvorasc din munţi, apoi coboară
Spre mări, oceane, văzduhul le-mpresoară!

Dar, dragul de cunoastere ne-a aruncat
Incepand cu Adam în strămoşescul păcat
De încălcare a Legilor Divine, în neascultare
Tot “progresand” aşa, acum trăim în poluare.

Mor peştii -n apă şi se despart de viaţă
Pământul are nevoie de haina-i de verdeaţă
Bat clopote spre seara, cheamă la unire
Pământul nostru are nevoie urgentă de iubire!

Păsările-n aer mor şi cad apoi ca secerate
Altele, în apele oceanului în petrol scăldate.
Pământul arde, vietăţile fug înspăimântate
Fără-de-Mila, Nepăsarea nu sunt condamnate!

Omenirea e-n dezmăţ, se desfată-n păcate
Fântânile seacă, vitele zbiară-nsetate
Aleargă spre valea unde-şi găseau odihna
Banul stăpan, concurenţa, dispreţuiesc tina!

Pământul e-n primejdie, nu vezi că moare?
Din cauza toxicelor omenirii otravitoare.
Pe alocuri unii strigă: totu-i desparţire!
Pământul are nevoie urgentă de iubire!

Pe vremuri, când oamenii erau puţini
Cetele îngerilor colindau pădurile cu pini
Ţineau un echilibru în zborul lor eliptic
Satanica vrajbă, nu muşca apocaliptic !

Zeci de curcubee încingeau pământul
Diamantele tubirii împodobeu veşmântul
Păsările chemau la dragoste prin tril
Surâdea spre cer, verdele crud de april!

Pentru că mi-s rude miresmele Sale
Si noaptea beau lumină de stele-n petale
Luceferii-mi zâmbesc, iar eu extazu-l chem
Să revină! Doamne! Semenul audă îndemn:

-Implică-te cât încă nu este prea târziu!
Şi nu se lasă înserarea peste omenire
Nu seara zilnică, ci veşnică, ce sună a pustiu
Azi trebuie salvat! Pământul nostru vrea Iubire!

ELENA ARMENESCU
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania